Proiectele noastre

Music Camp International merge în numeroase orașe atât din România, cât și din Ucraina, pentru a lucra cu copii indiferent de statutul lor social, abilitățile de învățare sau capacitățile muzicale. Taberele de zi se desfășoară pe parcursul unei săptămâni și sunt proiectul nostru cheie încă de la începuturi, din 2002. Pe lângă acestea, avem și o serie de festivaluri speciale, organizate pe parcursul anului, pentru care participanții trebuie să treacă printr-o audiție, în care să își etaleze talentul într-o atmosferă mai formală. Scopul nostru este de a lucra atât cu elevii din școlile de masă, cât și cu cei cu nevoi speciale, demonstrând faptul că toți copiii sunt talentați și se pot simți mai puternici prin educație. Dați click pe imaginile de mai jos pentru a avea o vedere de ansamblu asupra proiectelor noastre din cadrul Music Camp International.