Dirijoarea noastră

Connie Fortunato

Director-fondator

Pasiunea lui Connie Fortunato este de a inspira copiii să aspire la țeluri înalte și să muncească din greu să le atingă. Ea consideră că toți copiii sunt talentați și, atunci când sunt implicați într-un mediu educativ dinamic și positiv, pot depăși limitările sistemului sau ale sociatății care eșuează în a-i “conecta” cu “talentul lor interior”. Munca ei trece de orice barieră socială, economică sau religioasă, adunând copiii din toate mediile sociale pentru a forma o “mare familie” care lucrează împreună, se respectă reciproc și atinge rezultate extraordinare ce transformă copii, comunități, țări.

Fortunato a început să lucreze peste ocean în 1993, concentrându-și atenția pe orfanii din România. În 2000 a dirijat o tabără muzicală pentru copiii din trei sate – o premieră într-o țară post-comunistă. De atunci, pasiunea ei a condus-o spre Ucraina și orașele mari din România. Oriunde merge, lucrează cu toți copiii, indiferent de mediul social sau de talent. De asemenea, lucrează cu Ministerul Educației și Departamentul de Asistență Socială pentru a include copiii cu diferite dizabilități, precum și cu diferite fundații, familii sociale și orfelinate.

În Mai 2014, Fortunato a primit titlul de “Ambasador Onorific al Păcii pentru Ucraina”, singura persoană non-ucraineană care a obținut acest titlu. Denumirea ei a fost semnată de Petru Poroshenko, care a fost ales Președinte al Ucrainei două săptămâni mai târziu.

Fortunato este, de asemenea, și dirijor al Celebration Choir – un cor pentru adulții din comunitatea Monterey Bay. Acest cor organizează concertele Spiritual Nights în ultima lună din vară.

Connie Fortunato este absolventă a Colegiului Wheaton din Illinois, în domeniul muzicii și al literaturii. De peste 40 de ani lucrează în domeniul muzical. A publicat curriculumuri muzicale pentru toate vârstele, de la cea preșcolară la cea adultă. În 1985, curriculumul său pentru adulți a câștigat premiul Gold Medallion. A susținut seminarii de pregătire, a participat ca dirijor invitat și consultant la festivaluri corale, a fost profesor asistent în programe post-universitare și a acordat consultanță de specialitate în numeroase locuri din Statele Unite.